Scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre particularităţile de construcţie a
unui personaj dintr-o nuvelă studiată. În elaborarea eseului, vei
avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru
realizarea personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii
temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă narativă,
modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);
- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului
ales, prin raportare la conflictul/ conflictele nuvelei studiate;
- relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două
episoade/ secvenţe narative şi/ sau prin citate comentate;
- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se
reflectă o idee sau tema nuvelei în construcţia personajului pentru care ai
optat.
Personajul
este o categorie fundamentală a tuturor operelor epice şi dramatice; el ocupă
locul principal în sistemul operei literare, alături de alte categorii, precum istoria şi discursul, spaţiul şi timpul. Construcţia personajului se
realizează prin asocierea a două dimensiuni: una socială, exterioară, alta
psihologică, interioară. Există mai multe tipuri de personaje, clasificabile
după mai multe criterii. Având în vedere rolul în acţiune, personajele pot fi
principale, secundare, figurante sau funcţionale. Raportate la discursul
narativ, personajele pot ilustra indirect un punct de vedere al autorului,
participând la acţiune şi fiind subordonate naratorului obiectiv şi omniscient
sau pot deveni instanţă narativă principală, îndeplinind şi funcţia naratorului.
Personajul poate fi caracterizat în mai multe
moduri în textul epic. Caracterizarea directă poate fi realizată de către narator
( prin portretul fizic şi / sau moral, prin comentarii explicite, aluzii ); personajul
însuşi (autocaracterizare prin mărturisiri făcute altor personaje, autoanalize
monologate ); alte personaje ( prin mărturii, descrieri etc. ). Caracterizarea
indirectă se realizează prin consemnarea acţiunilor, a atitudinilor şi a
opiniilor exprimate de personaj. Tot la caracterizarea indirectă a personajului
contribuie prezentarea mediului în care trăieşte - oraşul, casa, interiorul, familia, grupul sau
societatea în care evoluează – şi a limbajului folosit ( de la registru al
limbii până la particularităţile stilistice ).
Nuvela Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi apare la Iaşi, în 1840,
în primul număr al revistei Dacia
literară, inaugurând seria operelor de inspiraţie istorică în literatura română.
Sub influenţa programului romantismului românesc, sintetizat în articolul Introducţie, al lui Mihail Kogălniceanu
(articolul-program al revistei ), C. Negruzzi valorifică informaţiile cuprinse
în cronicile moldovene într-o creaţie clasică prin sobrietatea construcţiei,
pregnanţa caracterelor şi vigoarea conflictelor. Tema, istorică, evocă ultimii cinci ani de domnie a lui Alexandru
Lăpuşneanu (1564-1569), reliefând figura domnitorului.
Acţiunea nuvelei
reliefează trăsăturile personajului principal, eponim. Cele mai multe trăsături se desprind prin caracterizare indirectă.
Naraţiunea prezintă acţiunile, atitudinile şi gesturile personajului, reliefând
şi relaţiile acestuia cu alte personaje. Trădat de boieri în prima domnie, Lăpuşneanu se întoarce în ţară cu ajutor
turcesc. Solia celor patru boieri ( Veveriţă, Moţoc, Spancioc şi Stroici )
încearcă să-l convingă să renunţe la tron, susţinând că „norodul nu te vrea,
nici nu te iubeşte, Măria ta …” Cuvintele lui Lăpuşneanu sugerează voinţa neclintită, pronumele personal eu are un rol central: „Dacă voi nu mă
vreţi, eu vă vreau şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge
cu voia ori fără voia voastră”.
Conflictul, factor determinant în desfăşurarea acţiunii unei
nuvele, se prefigurează de la început: boierii nu sărută poala
voievodului, Lăpuşneanu îi priveşte cu dispreţ. Personajele implicate în acest conflict
exterior au interese şi concepţii diferite.
Ocuparea tronului este urmată de acte de sadism; boierii sunt aspru
pedepsiţi, averile acestora sunt confiscate. Una dintre soţiile boierilor ucişi
o aşteptă pe doamna Ruxanda, soţia domnitorului, şi rosteşte cuvintele cu
valoare de avertisment - „Ai să dai
samă, doamnă!” - , rugând-o să intervină pe lângă domnitor pentru ca acesta să
înceteze cu omorurile.
Doamna
Ruxanda încearcă să-l înduplece pe Lăpuşneanu, iar acesta îi promite, cinic, un „leac de frică”. Cu ocazia
sărbătorii Sf. Ioan, Lăpuşneanu cere împăcare şi ţine o „deşănţată cuvântare”
boierilor adunaţi în biserică, invitându-i la un ospăţ la curte. Ospăţul se
transformă în masacru, 47 de boieri fiind omorâţi cu sadism.
„Prostimea”, atrasă de zarva din palat, se adună,
fără a avea iniţial un scop anume; se formulează, la întrebarea solului trimis
de Lăpuşneanu, revendicări importante, dar neunitare ( „Să micşureze dăjdiile!
- Să nu ne zapciască!”); la acestea se renunţă când o voce din mulţime pronunţă
numele lui Moţoc, identificat cu toate relele din ţară: „Capul lui Moţoc
vrem!”. Boierul este sacrificat cu sânge rece de Lăpuşneanu, în ciuda
rugăminţilor şi a promisiunilor. Doamna Ruxanda este chemată pentru a vedea „leacul
de frică”: piramida alcătuită din cele 47 de capete ale boierilor ucişi.
După masacru, domnitorul nu mai omoară, dar
schingiuie pe oricine greşeşte. Îmbolnăvindu-se de friguri, aflat în cetatea
Hotin, Lăpuşneanu cere să fie călugărit, dar, când îşi revine din leşin, este
cuprins de furie şi îi ameninţă cu moartea pe toţi cei prezenţi ( inclusiv pe
fiul său ): „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu”. Sfătuită de
Spancioc şi Stroici să îl ucidă pe domnitor, doamna Ruxanda cere sfatul
mitropolitului Teofan. Temându-se pentru propria viaţă, Teofan vrea să lase
impresia că hotărârea îi aparţine numai doamnei, deşi atitudinea sa este clară.
Cuvintele mitropolitului – „Dumnezeu să-l ierte” – arată că el îl consideră pe
vodă deja mort şi nu îi lasă timp de gândire doamnei. Lăpuşneanu moare în
chinuri, otrăvit de soţia şi duşmanii săi.
Nuvela este alcătuită astfel încât să evidenţieze
caracterul eroului. Deşi Alexandru Lăpuşneanu apare ca întruchipare a tiranului
crud şi sângeros, figura lui este complexă, fiind prezentate motivaţiile de
ordin istoric şi psihologic ale comportamentului personajului. Scopul politicii
sale era de a îngrădi puterea marilor feudali, sporind autoritatea
domnitorului. În vederea realizării acestui obiectiv, se căsătoreşte cu doamna
Ruxanda, fiica lui Petru Rareş, pentru a atrage „inimile norodului”, care mai
păstra amintirea domniei fiului lui Ştefan cel Mare; se foloseşte de Moţoc
pentru a atrage ura mulţimii.
Violenţa şi cruzimea lui
Lăpuşneanu depăşesc însă limitele normalului.
Impulsiv, el vrea să-l lovească pe Spancioc cu măciuca, duce mâna la
jungher când doamna Ruxanda îi reproşează crimele. Viclean şi abil, personajul îşi disimulează adevăratele sentimente
pentru a-şi realiza scopurile. Este
inteligent, bun cunoscător al psihologiei mulţimii, pe care o potoleşte
sacrificându-l pe Moţoc. Personaj romantic, reunind lumini şi umbre,
„Lăpuşneanu este un damnat osândit de Providenţă să verse sânge” ( G. Călinescu
). Sfârşitul lui atinge tragicul.
Perspectiva asupra evenimentelor relatate este aceea a naratorului obiectiv
şi omniscient. Acesta
accentuează trăsăturile personajului principal, ca un regizor care fixează
lumina reflectoarelor pe un actor,urmărindu-i reacţiile şi gesturile: „Cât pentru Lăpuşneanu, el luase pre Moţoc de
mână şi se trăsese lângă o fereastră deschisă de unde privea măcelăria ce
începuse. El râdea; iar Moţoc, silindu-se a râde, ca să placă stăpânului,
simţea părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind.” Reacţiile
personajului secundar Moţoc potenţează trăsăturile de caracter ale personajului
principal, caracterizat direct
succint („El râdea” – „iar Moţoc … simţea părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii
săi clănţănind” ). Surprins în relaţie cu personaje individuale – Moţoc, doamna
Ruxanda – sau cu personaje colective – boierii ( adunaţi fie la biserică, fie
la palat ), mulţimea – Lăpuşneanu se defineşte treptat, ca un personaj puternic
individualizat, caracterizat complex. Construcţia personajului se realizează
prin asocierea a două dimensiuni: una socială, exterioară, şi una psihologică,
interioară. Dimensiunea socială îl încadrează în tipologia domnitorului
despotic şi autoritar, care întreprinde o serie de acţiuni menite să-i
consolideze autoritatea. Până la un punct, acţiunile lui Lăpuşneanu sunt justificate.
Altele frizează patologicul, dezvăluind un caracter impulsiv, însetat de sânge
şi incapabil să se controleze. Relaţiile
cu cei din jur sunt de natură conflictuală: Lăpuşneanu – boieri, Lăpuşneanu
– doamna Ruxanda, Lăpuşneanu – mitropolitul Teofan. Ca orice personaj romantic,
Lăpuşneanu se defineşte în antiteză cu alte personaje – doamna Ruxanda, model
de bunătate şi de gingăşie, Moţoc, boierul trădător.
Dimensiunea psihologică se construieşte prin
raportare la conflictele exterioare. Foarte rar, apar notaţii ale autorului
care sugerează anumite trăsături de caracter: „urâtul caracter”, „deşănţată
cuvântare”.
Toate firele narative sunt susţinute de evoluţia
acestui personaj, al cărui caracter se construieşte pe parcursul acţiunii.
Limbajul, atitudinile care îi sunt atribuite îl particularizează ca personaj
literar, realizând trecerea de la cronică la literatură, prin ficţiune. Intenţia
autorului este să transmită un mesaj moralizator, sugerându-i cititorului ideea
că orice tiran este pedepsit pentru faptele sale. În figura domnitorului
moldovean, Costache Negruzzi întruchipează un personaj tipic romantic, un om al
contrastelor şi al trăirilor intense, memorabil prin amestecul de hotărâre şi
dezechilibru psihologic.
No comments:
Post a Comment