Scrie un eseu de 2 – 3
pagini, despre relaţiile dintre două
personaje ale unui text narativ studiat, aparţinând lui Liviu Rebreanu. În
elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea a patru
elemente ale textului narativ, semnificative pentru construcţia personajelor
alese ( de exemplu: temă, perspectivă
narativă, acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia
subiectului, modalităţi de caracterizare, limbaj etc. );
- evidenţierea situaţiei
iniţiale a celor două personaje, din perspectiva tipologiei în care se
încadrează, a statutului lor social, psihologic, moral etc.;
- relevarea trăsăturilor
celor două personaje, semnificative pentru ilustrarea relaţiilor, prin
raportare la două episoade / secvenţe narative ale textului narativ ales;
- exprimarea unei opinii
argumentate despre relaţiile dintre cele două personaje, din perspectiva
situaţiei finale / a deznodământului
Apariţia
romanului Ion, de Liviu Rebreanu, în 1920, „reprezintă o revoluţie şi
faţă de lirismul sămănătorist sau atitudinea poporanistă, şi faţă de eticismul
ardelean, constituind o dată istorică, am putea spune, în procesul de
obiectivare a prozei noastre epice”, scria Eugen Lovinescu, remarcând noutatea
viziunii şi a tehnicii narative din roman. Deşi prin temă – prezentarea lumii rurale la începutul secolului al XX-lea - Ion se înscrie în categoria
naraţiunilor tradiţionaliste, caracterul eliptic şi impersonalitatea stilului,
tehnica contrapunctului şi realismul perspectivei
îl impun criticii ca operă modernă.
Spre
deosebire de romanul şi de nuvelele lui Ioan Slavici, guvernată de principii
etice, în care relaţiile dintre părinţi şi copii, dintre soţ şi soţie asigură
echilibrul lumii, universul romanesc creat de Rebreanu se defineşte prin
amoralitate; este o lume în care „glasul pământului” acoperă obsesiv „glasul
iubirii”, singurul mod de legitimare a existenţei umane fiind posesiunea
pământului.
Subiectul se construieşte prin alternanţa planurilor narative
– care urmăresc destinul familiei Herdelea şi al lui Ion - , tehnicile narative aplicate fiind
construcţia simetrică şi circularitatea, care facilitează pătrunderea
cititorului în universul fictiv şi părăsirea acestuia, prin aducerea în prim
plan a imaginii drumului, în incipitul şi în finalul romanului.
Romanul
este construit pe două planuri: unul în care poziţia centrală este ocupată de
Ion şi de tribulaţiile lui sentimentale şi al doilea, pe care evoluează familia
Herdelea. Singurele personaje care trec frecvent dintr-o sferă în cealaltă,
asigurând continuitatea poveştii, sunt Ion şi Titu Herdelea – fiul
învăţătorului, personaj esenţial în desfăşurarea acţiunii ( el este cel care-i
sugerează lui Ion modalitatea prin care să-l oblige pe Vasile Baciu să-i dea
fata ). Problema naţională, alături de problema pământului, reprezintă osatura
acestui roman al lui Liviu Rebreanu, în care destinele eroilor se consumă sub
semnul fatalităţii. Ion este o monografie a
satului transilvănean din primele decenii ale secolului al XX-lea,
ilustrând „drama unui om, proiectată pe vasta frescă socială a vieţii
ardelene”, în opinia lui Pompiliu Constantinescu. Reprezentată de învăţătorul
Herdelea, preotul Belciug, avocatul Victor Grofşoru, intelectualitatea este
surprinsă în raporturile sale cu regimul administrativ şi politic austro-ungar,
dar şi în viaţa de zi cu zi, în dispute mărunte, provocate de orgolii
personale.
În
satul Pripas, înaintea primului război mondial, setea de pământ atinge
dimensiuni tragice, victime ale „blestemului pământului” fiind nu doar
personajul principal, ci toţi cei pe care, iubindu-i, Ion îi sacrifică
necondiţionat ( Florica ) sau de care se foloseşte doar pentru a-şi atinge
scopul ( Ana, copilul lor, Vasile Baciu, George Bulbuc ). În cazul lui Ion,
dorinţa de a avea cât mai mult pământ nu are doar o motivaţie de ordin social sau economic; fascinaţia exercitată asupra lui
de această forţă stihială trădează o pasiune maladivă, eroul fiind gata să
renunţe la femeia iubită pentru a intra în posesia pământului. Căsătoria cu
Ana, fiica lui Vasile Baciu, i se pare singurul mod de a-şi vedea visul
împlinit, fără să se gândească prea mult la consecinţele pe care gestul lui le
poate avea. Scena de la horă, din primul capitol al
romanului, în care cuplurile se fac şi se desfac ( Ana – George, Ion – Florica,
apoi Ion – Ana, George – Florica ), prefigurează evoluţia ulterioară a
evenimentelor. După ce devine proprietar cu acte în regulă asupra terenurilor
lui Vasile Baciu ( bogătaşul satului, pe care îl obligase să-i dea fata de
soţie, după ce o siluise ), Ion redescoperă în sine vechea dragoste pentru
Florica (frumoasa, dar săraca fiică a văduvei lui Maxim Oprea ), căsătorită
acum cu George Bulbuc. Bătută deopotrivă de tată şi de soţ, profund afectată de
indiferenţa şi brutalitatea lui Ion faţă de ea şi faţă de copil, Ana se
spânzură; descumpănit pentru scurt timp, Ion pare să înţeleagă dimensiunile
dramei abia după moartea copilului, când teama de a pierde pământul dobândit cu
atâtea eforturi este mai puternică decât dragostea paternă. Ion sfârşeşte
tragic, ucis de George în timp ce încearcă să se întâlnească, în lipsa
acestuia, cu Florica. Moartea sa – prevestită de oloaga satului, Savista – este
o pedeapsă pentru vina de a fi vrut totul. „Soarta – scrie Nicolae Steinhardt –
e aceea care din nou saltă sforile şi face din romanul Ion un <<drum spre
moarte>>”.
Ca structură compoziţională, romanul este alcătuit din două părţi,
intitulate Glasul pământului şi Glasul iubirii. Titlurile capitolelor sunt semnificative, atât prin raportare la
protagonistul acţiunii, cât şi prin raportare la evenimentele relatate: Începutul,
Zvârcolirea,
Iubirea,
Noaptea,
Ruşinea, Nunta (prima parte ), Vasile, Copilul, Sărutarea, Ştreangul,
Blestemul, George, Sfârşitul ( parte a doua ). Conflictele se înscriu
în limitele condiţiilor personajelor. Ion provoacă frecvent conflicte în sat,
mai ales când se întâlneşte cu George Bulbuc sau cu Vasile Baciu.
Comportamentul protagonistului stârneşte conflicte şi între Belciug şi
Herdelea. Conflictele
exterioare susţin acţiunea romanului, dar autorul
acordă o importanţă deosebită conflictelor
interioare. Personajul principal este surprins în dimensiunea sa
interioară, frământările acestuia determinând naşterea unor noi centre de
conflict.
Hora de
duminică, un ritual la care participă întregul sat, este pretextul folosit de
autor pentru prezentarea în bloc a personajelor, a căror dispunere prefigurează
viitoarele centre de conflict: în curtea văduvei lui Maxim Oprea, pe prispa
casei stau chiaburii satului, pe margine stau, ignoraţi, sătenii mai săraci.
Aparent nepăsători la problemele economice, tinerii joacă înfocat someşana. În
ipostaza cea mai ingrată apar femeile măritate, care aşteaptă să fie luate la
dans de soţii lor.
Din
grupul dansatorilor, se detaşează net figura lui Ion, flăcăul sărac, dar harnic şi dornic să refacă pământul pierdut de
tată, care o curtează pe Ana, fata unuia dintre cei mai bogaţi oameni din sat,
care i-ar putea aduce o zestre impresionantă. Ana e îndrăgostită de flăcăul
sărac, în ciuda împotrivirii paterne. Această primă scenă în care apar Ion şi
Ana este semnificativă pentru felul în care va evolua relaţia celor două
personaje. Ion dansează cu Florica, pe care o place, dar o
lasă pentru Ana, care e mai urâtă, dar bogată. Anei i se fixează din start
statutul de victimă, pentru că Ion îşi face planuri pentru a o lua de soţie,
fără ca fata, inocentă, să-şi dea seama că va fi folosită doar pentru zestrea
pe care o aduce. Fiul învăţătorului Herdelea va avea, de altfel, un
rol hotărâtor în construirea unuia dintre cele mai importante conflicte ale
romanului – între Ion şi Vasile Baciu – şi în evoluţia relaţiilor dintre Ion şi
Ana, deoarece el îl sfătuieşte pe Ion să-l oblige pe Vasile Baciu să-i dea fata
de soţie.
Într-o
primă etapă, Ion o seduce pe Ana. Fata, însărcinată, va fi alungată fie din
casa părintească, fie din casa familiei Glanetaşu până când, în urma
intervenţiei preotului Belciug, Vasile Baciu face o înţelegere cu Ion,
cedându-i toate pământurile. Actul este redactat însă în aşa fel încât
pământurile să revină bisericii dacă cei în drept nu vor avea moştenitori. Ion este lacom, îşi
urmăreşte cu tenacitate scopul şi obţine pământurile lui Vasile Baciu, chiar
dacă felul în care procedează este imoral. Personajul a fost văzut din
perspective diferite de critica literară, care a identificat în el „o brută”,
dominată de instincte, dar şi un om inteligent, care nu precupeţeşte nici un
efort pentru a-şi duce a îndeplinire planurile. Personajul reacţionează în
conformitate cu propria condiţie socială. Sărac, îşi doreşte pământul pentru a
dobândi stima colectivităţii. După ce intră în posesia pământului, îşi cere
dreptul de a fi fericit, dorind împlinirea dragostei cu Florica. Cele două
femei, conturate complementar şi antitetic, reprezintă cele două obsesii ale
personajului principal: averea şi iubirea.
După
intervenţia preotului, Ion este de acord să se căsătorească cu Ana, iar scena nunţii
confirmă şi accentuează poziţia iniţială a fetei, care, în naivitatea ei, crede
că Ion a luat-o de soţie din dragoste. La nuntă, Ion dansează cu Florica,
uitând complet că se căsătoreşte cu Ana, care e, pentru el, o străină: „Ion
jucă iar cu Florica şi-n vălmăşagul asurzitor se pomeniră curând aproape de
uşă, unde era mai întuneric; […] el însă fierbea şi-şi încleştase degetele în
şoldurile ei pline, uitând de tot de Ana, închipuindu-şi că Florica e mireasa
lui…”
Cinismul
lui Ion, nepăsarea lui se accentuează după căsătorie. Ana nu are nici un drept
şi înţelege că iubirea lui Ion, pe care o credea sinceră, a fost o minciună:
„În aceeaşi clipă Ana tresări ca muşcată de viperă. Simţi că nădejdile ei de
fericire se risipesc şi că ea se prăvale iar furtunos în aceeaşi viaţă
nenorocită.” Dezamăgită de toate eşecurile, femeia se sinucide. Scena morţii ei
e anticipată de acelea care prezintă moartea lui Avrum, cârciumarul satului, şi
pe a lui Dumitru Moarcăş, pe chipul căruia Ana citeşte o linişte atât de
adâncă, încât, în momentul în care îşi dă seama că Ion a folosit-o doar pentru
a pune mâna pe pământurile lui Vasile Baciu, o caută ea însăşi în moarte. Scena
sinuciderii Anei e tragică. Conştientizându-şi ipostaza de victimă şi
înţelegând că nu va fi niciodată tratată omeneşte de Ion, Ana se lasă sedusă de
gândul morţii, deşi ultimele gesturi, ezitante, sugerează că îşi doreşte cu
disperare să trăiască, să fie fericită: „Deodată îi trecu prin minte că acum
are să moară, se îngrozi şi vru să se întindă să atingă pământul, să fugă de
moarte.” Perspectiva narativă obiectivă,
care îi permite naratorului omniscient să pătrundă adânc în conştiinţa
personajelor, prin intermediul stilului indirect liber, amplifică dramatismul
scenei, cititorul fiind informat atât despre gesturile şi reacţiile
personajului din exterior – „lărgi bine laţul”, „trecu capătul ştreangului pe
după cea dintâi dinspre uşă”, îşi scoase năframa” - , cât şi despre trăirile
interioare: „dar i se părea că tot nu l-a potrivit bine şi-i era necaz că s-a
pripit”.
Ion şi
Ana sunt personaje antitetice. Caracterizate
mai ales indirect, cele două personaje se definesc prin evoluţia în
acţiune, fiind privite din perspectivă obiectivă, specifică romanului realist. Astfel,
Ion se defineşte prin caracterul pătimaş şi prin lipsa de scrupule. Ana, în
schimb, se defineşte prin inocenţă şi printr-o foarte mare disponibilitate de a
iubi, care o face să cadă în cursa întinsă de Ion, dat fiind că nu e pregătită
deloc pentru viaţă de un tată alcoolic şi nepăsător, care a sortit-o unei
căsnicii cu un flăcău bogat, pentru ca pământurile să rămâne pe mâini sigure.
Relaţia
în care se înscriu cele două personaje se degradează constant. Pornind de la
premise greşită, căsnicia lui Ion cu Ana se sfârşeşte tragic. După moartea Anei
şi a copilului, Ion îşi urmează cealaltă patimă – glasul iubirii pentru Florica
- , numai că aceasta îl va îndrepta spre moarte. Caracterul impasibil al
existenţei satului este sugerat de nepăsarea cu care evenimentele definitorii
pentru viaţa rurală se desfăşoară, fără a ţine cont de dispariţia
protagoniştilor ( hora din final alcătuieşte o imagine simetrică cu aceea din
incipit, chiar dacă Ion, Ana, Florica, George nu se mai află printre dansatori
). Deasupra dramei unei femei care moare pentru că a căutat alinare într-o
iubire pe care o credea sinceră şi a unui bărbat care crede că pământul este
singura valoare a vieţii lui, dominat de patimă, se aşterne, nepăsător, timpul
care macină existenţe.
No comments:
Post a Comment