Scrie un eseu de 2 – 3
pagini, în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume, reflectate într-un
text poetic studiat, aparţinând lui Ion Barbu În elaborarea eseului, vei avea
în vedere următoarele repere:
- evidenţierea
trăsăturilor care fac posibilă încadrarea textului poetic într-o tipologie,
într-un curent cultural / literar, într-o perioadă sau într-o orientare
tematică;
- prezentarea temei,
prin referire la textul poetic ales, prin referire la două imagini / idei
poetice;
- sublinierea a patru
elemente ale textului poetic, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre
lume a poetului (de exemplu: imaginar
poetic, titlu, incipit, relaţii de opoziţie şi de simetrie, elemente de
recurenţă, simbol central, figuri semantice -
tropii, elemente de prozodie etc. );
- exprimarea unei opinii
argumentate despre felul în care tema şi viziunea despre lume sunt reflectate
în textul poetic ales.
Eugen
Lovinescu definea modernismul ca o „mişcare literară ieşită din contactul mai
viu cu literaturile occidentale şi, îndeosebi, cu literatura franceză”,
accentuând ideea că este vorba despre contactul cu literaturile occidentale de
după 1880. La baza acestui proces de modernizare a literaturii române stă
principiul sincronismului ( principiul care asigură dinamica fenomenelor
culturale şi sociale ale secolului al XX-lea românesc ).
În sens
restrâns, conceptul de modernism a
fost asociat mişcării literare constituite la sfârşitul secolului al XIX-lea,
în jurul unor poeţi de origine portugheză, precum Ruben Dario şi Antonio
Machado; notele sale definitorii sunt „o estetică a sincerităţii” şi „un
simbolism muzical verlainian” (Irina Petraş ) În sens larg, modernism înseamnă
apariţia formelor inovatoare în planul creaţiei artistice, forme care se opun,
de regulă, tradiţiei ( tradiţionalismului ); din această perspectivă, toate
curentele literare care au dominat începutul şi prima jumătate a secolului al
XX-lea fac parte din modernism: simbolismul, expresionismul, suprarealismul,
futurismul, dadaismul, imagismul. „Pot fi denumite drept moderniste, aparţinând
modernismului, totalitatea mişcărilor ideologice, artistice şi literare,care
tind, în forme spontane sau programate, spre ruperea legăturilor cu tradiţia
prin atitudini anticlasice, antiacademice, antitradiţionale, anticonservatoare,
de orice speţă, repulsie împinsă până la negativism radical” ( Adrian Marino
)
Ion
Barbu este unul dintre poeţii români interbelici care au inovat spectaculos la
nivel prozodic, formal şi la nivelul conţinutului poezia. Întreaga sa operă stă
sub semnul modernismului. Tudor Vianu vorbeşte despre mai multe etape în
evoluţia lirismului barbian: etapa parnasiană, în care se remarcă preocuparea
pentru perfecţiunea formală, cultivarea anumitor simboluri şi detaşarea de
conţinut a eului liric; etapa baladică şi orientală depăşeşte caracterul
abstract al primelor poeme, orientându-se spre elemente de mit şi de legendă
balcanică; etapa ermetică, în care se revine la perfecţiunea clasică a formei
şi se abstractizează mesajul poetic.
Riga Crypto şi lapona Enigel se încadrează în a doua
etapă a creaţiei lui Ion Barbu, cunoscută sub denumirea de etapă
baladesc-orientală. Nucleul baladei este constituit de mitul nunţii
„dilematice”. Organizată în două planuri ( compoziţie „în ramă” ), balada
propune o alegorie modernă despre condiţia limitată şi limitativă a omului. Imaginarul poetic stă sub semnul legendei, una dintre
interpretările baladei putând fi relaţionată cu o legendă despre apariţia
ciupercilor otrăvitoare. Titlul
susţine tema textului şi face trimitere la două moduri de a fiinţa în raport cu
universul: Riga Crypto, „regele – ciupearcă” este un simbol al
intelectului pur, dar steril în încremenirea lumii sale, condamnat să trăiască
în planul sentimentelor fără finalitatea împlinirii / „înfloririi”, iar lapona
Enigel este simbolul celui care aspiră spre desăvârşire, spre depăşirea
propriilor limite.
Incipitul face trimitere la două planuri ale relatării: primul plan, acela al
„nuntaşului fruntaş”, introduce al doilea plan, al poveştii despre nunta
neîmplinită a lui Enigel şi a lui Crypto.
Primele
patru strofe alcătuiesc rama povestirii, în care se creează cadrul propice
„spunerii” poveştii nefericite de iubire despre Enigel şi riga Crypto. La o nuntă
reală, într-un moment incert, care poate presupune împlinirea sau neîmplinirea
nunţii ( „La spartul nunţii, în cămară” ), menestrelul este rugat de un „nuntaş
fruntaş” să spună cântecul lui Enigel şi al lui Crypto. Spre deosebire de un
moment anterior, în care menestrelul a mai spus aceeaşi poveste – „Cu foc l-ai
zis acum o vară” – „spunerea” actuală este însoţită de o altă stare de spirit:
„Azi zi-mi-l stins, încetinel, / La spartul nunţii, în cămară”. Prin această
invocaţie a nuntaşului se creează o anumită atmosferă, melancolică, pentru
ritualul povestirii.
Balada
propriu-zisă aduce în prim plan două personaje, provenind din medii diferite:
umana Enigel şi Crypto, „regele-ciupearcă”. Întâlnirea celor doi se produce în
visul laponei, care se îndreaptă spre sud, într-o mişcare ritualică, amintind
transhumanţa.
Riga
Crypto are o condiţie singulară în lumea lui, refuzând să „înflorească”, spre
deosebire de „ghiocei şi toporaşi”, care trăiesc efemer, conform propriei
condiţii: „Şi răi ghioci şi toporaşi / Din gropi ieşeau să-l ocărască, / Sterp
îl făceau şi nărăvaş, / Că nu voia să înflorească”. Aşadar, în raport cu
propria condiţie, Crypto reprezintă ceva superior, care se sustrage dominaţiei
efemerului, aspirând spre realizarea în altă condiţie. Popasul laponei îi oferă
prilejul de a evolua în sensul pe care şi-l doreşte. Rugămintea adresată
acesteia urmăreşte oprirea ei în spaţiul umbrei. Ritualic, sunt adresate trei
invocaţii şi se oferă trei simboluri ale lumii vegetale: „dulceaţă”, „fragi”,
„somn fraged şi răcoare”. Toate ofertele sunt refuzate, întrucât şi Enigel
urmăreşte desăvârşirea în alt plan, superior, atrasă irepresibil de soare (
simbol al împlinirii spirituale absolute în poezia lui Ion Barbu ): „Mă-nchin
la soarele-nţelept, / Că sufletu-i fântână-n piept, / Şi roata albă mi-e
stăpână / Ce zace-n sufletul-fântână”. Soarele, unul dintre simbolurile centrale ale liricii lui Ion
Barbu şi ale acestui text, se asociază, pentru Enigel, cu atingerea unui nivel
spiritual superior, cu evoluţia: „La soare, roata se măreşte, / La umbră, numai
carnea creşte…” imaginea soarelui în propriul suflet este „roata”, iar
„creşterea” acesteia înseamnă depăşire a limitelor proprii.
Despărţirea
celor doi se realizează în împrejurări dramatice: riga Crypto, surprins de
soare, se metamorfozează în ciupercă otrăvitoare: „Că-i greu mult soare să
îndure / Ciupearcă crudă de pădure, / Că sufletul nu e fântână / Decât la om,
fiară bătrână, / Iar la făptură mai firavă / Pahar e gândul, cu otravă”
Balada
are sensuri alegorice, care se dezvăluie la lecturi succesive, ceea ce susţine
caracterul modern al textului. Ion Barbu propune o altă variantă de lectură a
unei situaţii consacrate în poezia romantică: incompatiblitatea a două fiinţe
animate de scopuri individuale, un „Luceafăr întors”.
Personajele
baladei au valori simbolice: Crypto este simbolul increatului, al intelectului
în stare pură, nedegradat de intervenţia patimii; aşa se explică refuzul
înfloririi în lumea vegetalului; numele pe care i-l atribuie creatorul
sugerează caracterul ascuns, criptic al personajului, dar poate face trimitere
şi la condiţia lui – criptogramele sunt clasa ciupercilor otrăvitoare. Enigel
simbolizează complexitatea umanului, atrasă de desăvârşirea spirituală, de
nuntirea solară.
Cele
două personaje sunt prezentate în antiteză, nuntirea lor este imposibilă pentru
că aparţin unor planuri existenţiale incompatibile. De altfel, întâlnirea lor
are loc numai în visul laponei, dar dialogul se desfăşoară la un alt nivel
decât dialogul Luceafărului cu Cătălina.
Pluralitatea
sensurilor, încifrarea acestora în forma alegorică a poveştii de iubire eşuate
dintre cei doi, referinţele culturale conferă modernitate textului barbian,
care este o meditaţie profundă asupra destinului uman şi a complexităţii
acestuia.
No comments:
Post a Comment